În curând pe scena Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroşani:

UN FASTUOS SPECTACOL – ELISABETA I, DE PAUL FOSTER

Despre cadrul general al epocii devenit referenţial în ELISABETA I
Ion ZAMFIRESCU

„Perioada de plinã manifestare a renaşterii engleze are în centrul ei domnia reginei Elisabeta  (1558-1603). Ea se va prelungi mult şi dupã aceastã datã, pânã în a doua jumãtate a secolului al XVIII-lea.
Pe de o parte, epoca este încãrcatã de cruzimi, ipocrizie, absolutism şi intoleranţã. Instinctele dezlãnţuite de Rãzboiul celor douã Roze se vor dovedi persistente. Rareori, o paginã atât de însângeratã ca aceea înscrisã de Turnul Londrei, şi înainte de Henric al VIII-lea, şi de la acesta încoace. Pe de altã parte, în istoria Angliei aceastã epocã a putut sã însemne un „secol de aur”, şi pe plan intern în ce priveşte unitatea politicã a ţãrii, şi în ceea ce priveşte puterea de stãpânire a mãrilor şi expansiunea în lume.
Perioada se caracterizeazã, între altele, şi printr-o puternicã dezvoltare culturalã. Suveranitatea scolasticii înceteazã. Filosofia speculativã e în declin; pãrţi întregi din vechile ei atribute se pregãtesc sã treacã asupra literaturii. Radicalismul puritan va întâmpina şi rezistenţe hotãrâte, multe din acestea de naturã sã întreţinã o atmosferã de efervescenţã intelectualã, sã aducã beneficii spirituale artelor şi poeziei. (…)
În ce priveşte teatrul, sub raport literar acesta pare genul cel mai frecvent şi mai bine reprezentat în epocã. E încãrcat de realitãţile şi chemãrile epocii. Apar pleiade întregi de scriitori dramatici. Mulţi dintre aceştia au formaţie universitarã. Se simt atraşi de lumea actoriceascã, cu nota ei boemã şi cu pornirile ei de frondã împotriva unor rigori îmbãtrânite ale societãţii. Într-un fel, trupele de actori erau azvârlite la marginea societãţii; într-alt fel, epoca le delegã funcţii şi misiuni importante. Teatrul se aflã în atenţia comunã; înverşunarea ori lipsa de calm a celor ce stãruiau sã-l ignoreze ori sã-l condamne nu fãceau decât sã-i confirme autenticitatea. Totul – se pare – aşteaptã proba de foc a scenei: şi viaţa politicã, şi viaţa socialã, şi psihologia vremii. Spectacolul de teatru, pe deasupra laturilor lui gãlãgioase de divertisment popular, devenea punct de plecare sau canava pentru transpuneri sau dezbateri reieşite din mişcãrile şi ecourile epocii”.
Panorama dramaturgiei universale (Ed. enciclopedicã românã, Buc., 1973, pp.184-185)

Opinii critice despre Elisabeta I:

Ion COCORA
„Am aflat din presã cã Liviu Ciulei a realizat, montând la Essen Elisabeta I, un spectacol de excepţie, considerat de criticii de specialitate din R. F. Germania un mare eveniment teatral. Cronicarii dramatici de autoritate nu au ezitat sã vorbeascã despre genialitatea regizorului român, despre complexa lui personalitate, apreciind în cunoscutul om de teatru, în regizorul, scenograful şi actorul Liviu Ciulei, pe unul dintre cei mai importanţi slujitori pe care îi are teatrul mondial la ora actualã. (…) La succesul cu Elisabeta I de la Essen nu m-am referit ca la un fapt în sine (…), ci pentru cã, luând cunoştinţã de el, mi-am amintit cã aproape de un an se joacã şi la noi fãrã întrerupere, având în urmã un impresionant numãr de reprezentaţii, un spectacol cu aceeaşi piesã a lui Paul Foster şi în aceeaşi direcţie de scenã de la Essen. Spectacolul cu Elisabeta I de pe scena din Grãdina Icoanei a Teatrului „Bulandra” (…) a fost mai degrabã etichetat ca un exerciţiu de virtuozitate stilisticã, şocant prin fantezie şi inventivitate regizoralã, prin verva debordantã a actorilor şi mai puţin prin problemele ridicate de text. (…) Mã întreb însã dacã nu cumva tocmai structura ei fragmentarã, acea superficialã aglomerare de întâmplãri dupã o perfect stãpânitã tehnicã a colajului, nu asigurã acţiunii dramatice o ieşire din „tipare”, adicã o desfãşurare lipsitã de constrângeri, de o mare mobilitate, şi un mereu proaspãt şi neostentativ impuls al improvizaţiei. Optând, deci, pentru un spectacol-demonstraţie, pentru un spectacol de contribuţie regizoralã şi actoriceascã, nu este exclus ca Liviu Ciulei sã fi vãzut în Elisabeta I o partiturã idealã…”
Elisabeta I, de Paul Foster, în Privitor ca la teatru, II (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1977, pp. 59-60)

Oltiţa CÎNTEC
„Formula dramaticã aleasã de autor este aceea a „teatrului în teatru”, în care o trupã de actori ambulanţi, plasaţi istoric în vremea reginei Elisabeta I, joacã fragmente ce refac într-un puzzele de momente teatrale câteva dintre cele mai importante repere ale pomenitei domnii şi faţetele multiple ale capricioasei regine. O reginã mai puţin obişnuitã, caracterizatã mai ales prin contrastele personalitãţii sale, care nu s-a cãsãtorit niciodatã, a fost privitã mereu ca o excentricã, dar care a pus întotdeauna mai presus de orice interesul naţional al Angliei. Îndelungata ei domnie, de 45 de ani, a fost stilizatã dramatic într-o geometrie a relaţiilor pe care Elisabeta I le avea în cadrul propriei curţi şi a raporturilor ei externe, cu Maria Stuart a Scoţiei, Caterina de Medici a Franţei, Filip al II-lea al Spaniei, Papalitatea.
Ceea ce face ca elementul istoric sã devinã
digerabil artistic este nota comicã, uşor parodicã în care Foster şi-a scris piesa. Situaţiile sunt nu de puţine ori, prin ele însele, comice, mai toate personajele sunt caricaturizate, limbajul e destul de liber pe direcţia umorului, iar ieşirile din „povestea Elisabetei” şi rãmânerea în planul vieţii de trupã fac ca şirul epic sã fie extrem de dinamic”.
Elisabeta I, operã şi creator (Caietul-program al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi)

Doina PAPP
„De la distanţa secolelor, epoca elisabeteanã şi personajul ei central, faimoasa reginã Elisabeta, devin pentru Paul Foster, autorul cunoscutei piese cu acest titlu, un bun pretext de a reflecta asupra adevãratelor şi falselor idealuri pe care istoria le pune uneori pe seama unor conducãtori, fãcându-i idoli. Textul sãu, cu o carierã internaţionalã surprinzãtoare, nu genereazã, însã, o dezbatere de idei, ci o viziune caricaturalã, ironicã, cum se exprima un critic englez. rezultã multe învãţãminte pentru cititorii şi spectatorii contemporani, înclinaţi şi aşa sã ia peste picior retorica istoriei, prin prisma sentimentului deşertãciunii ce se instaleazã tot mai acut în lumea de azi. Omenirea pare sã nu mai doreascã sã-şi asume experienţele, fie şi exemplare, ale trecutului, decât ca simple jocuri ale vanitãţii umane. Aşa a ajuns sã se nascã şi legenda secolului Renaşterii elisabetane pe care Paul Foster o demitizeazã acum, compunând din fragmente de biografie portretul unei femei aprige, inteligente şi cutezãtoare, slabã însã când e vorba sã tranşeze rivalitãţi feminine.
Dacã ideologic piesa nu prezintã o prea mare noutate, pentru teatru ea s-a dovedit un excelent pretext de exersare a teatralitãţii prin intermediul acelei lumi pe care Shakespeare însuşi ne-a adus-o mai aproape. O lume de mãşti, coloratã şi dinamicã, care ne-a lãsat amintire misterul castelelor cu spaţii secrete, gustul puterii şi al sângelui, pe care Foster o vede ca pe o lumea a saltimbancilor plini de vervã şi umor. Optica nu putea fi evitatã, şi cele mai bune spectacole pe care le cunoaştem dupã acest text, cele ale lui Liviu Ciulei din Germania şi de la Bulandra, au folosit sugestia pentru demonstraţii convingãtoare de reteatralizare a teatrului, în anii ’70”.

Jocul şi mãştile puterii (Observatorul cultural, 27 aprilie 2005)

 

ELISABETA I, de Paul Foster, pe scene româneşti:

1. Teatrul „Bulandra” Bucureşti, stagiunea 1973-1974, regia artisticã Liviu Ciulei. Elisabeta I, Regina trupei – Clody Bertola;
2. Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, stagiunea 1998-1999, regia artisticã Irina Popescu Boieru. Elisabeta I, Regina trupei  – Mihaela Arsenescu Werner.
3. Teatrul „Eugène Ionesco” Chişinãu, stagiunea 2004-2005, regia artisticã Petru Vutcãrãu. Elisabeta I, Regina trupei – Ala Menşicov.
4. Teatrul de Stat Oradea, secţia maghiarã, stagiunea 2006-2007.
5. Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroşani, stagiunea 2007-2008, regia artisticã Gelu Badea. Elisabeta I, Regina trupei – Nicoleta Bolcã.