Mircea Ciriperu a refuzat postul de preşedinte executiv la Jiul
Preşedintele echipei Minerul Lupeni, Mircea Ciriperu a declarat, cã a refuzat oferta de a prelua funcţia de preşedinte executiv la Jiul, dupã ce Ilie Bãlãnescu a demisionat sãptãmâna trecutã. “Este pentru a doua oarã când patronul Jiului îmi propune aceastã funcţie şi din pãcate a trebuit sã-l refuz şi de data aceasta. Sunt convins cã astfel de oferte nu trebuie ratate, dar primarul Cornel Resmeriţã a fost cel care m-a convins sã rãmân la Lupeni şi nu îmi pare rãu cã am ales aceastã variantã. M-a onorat propunerea lui Alin Simota, dar sufleteşte sunt legat de Minerul Lupeni şi cred cã asta a cântãrit foarte mult în decizia mea”, a spus Ciriperu. Nu este exclus ca dupã acest refuz, patronul Jiului sã renunţe sã mai angajeze pe cineva în aceastã funcţie. “ E posibil sã se implice chiar el mai mult în activitatea fotbalisticã”, a spus un apropiat al finanţatorului din Vale.
Ilie Bãlãnescu a demisionat din funcţia de preşedinte din cauza unor probleme de sãnãtate. “ Îmi pare rãu, dar asta este situaţia. Nu se ştie niciodatã poate cã o sã revin la Jiul. Oricum o sã ţin legãtura cu cei de la club şi voi fi alãturi de ei când vor avea nevoie de mine. Deocamdatã problemele de sãnãtate pe care le am nu-mi permit sã-mi exercit funcţia aşa cum trebuie”, a spus Bãlãnescu. Acesta şi-a mai anunţat o datã demisia în luna aprilie a acestui an, dar atunci motivul a fost cu
totul altul.
Augustus Constantin “fluierã” la Timişoara
Augustus Constantin va arbitra meciul dintre Poli Iaşi şi Dinamo Bucureşti, care va avea loc sâmbãtã seara, la Iaşi, în etapa a şaptea a Ligii I de fotbal.
Comisia Centralã a Arbitrilor (CCA) a delegat şi arbitrii asistenţi Nicolae Megheşan şi Daniel Demetrescu, în vreme ce Victor Stãnişteanu va fi arbitru de rezervã. Meciul de la Iaşi va fi primul pentru italianul Walter Zenga în calitate de antrenor al echipei campioane - Dinamo.
Sorin Corpodean a fost desemnat sã conducã meciul de la Timişoara, dintre echipa localã Poli Ştiinţa şi liderul la zi, FC Vaslui.
Universitatea Cluj - Gloria Bistriţa - ora 17.00
Arbitri: Cristian Balaj (central) - Octavian Şovre, Mircea Toderici (asistenţi) - Ştefan Erdei (rezervã)
Observatori: Viorel Boiţ, Ion Timofte
Oţelul Galaţi - Dacia Mioveni - ora 17.00
Arbitri: Marius Avram Marius - Cristian Nica, Gheorghe Negoiţã, Robert Dumitru
Observatori: Paul Costaş, George Ionescu
Universitatea Craiova - UTA Arad - ora 18.45
Arbitri: Aurel Bogaciu - Aurel Oniţa, Corneliu Fecioru - Marius Bordean
Observatori: Mircea Cãlin, Nicolae Grigorescu
Poli Ştiinţa Timişoara - FC Vaslui - ora 19.00
Arbitri: Sorin Corpodea - Miklos Nagy, Florin Potora - Adrian Comãnescu
Observatori: Adrian Ionescu, Mircea Neşu
Politenica Iaşi - Dinamo Bucureşti - ora 20.45
Arbitri: Augustus Constantin - Nicolae Megheşan, Daniel Demetrescu - Victor Stãnişteanu
Observatori: Mircea Cezar Ionescu, Mircea Salomir.
“Nu am nevoie de felicitãrile patronului”
Managerul general al echipei Jiul, Ioan Sdrobiş, a afirmat cã nu este deranjat de faptul cã patronul echipei nu-i laudã munca: “ Sincer nu am nevoie de felicitãrile sau încurajãrile patronului. El oricum nu înţelege ce înseamnã reconstrucţia unei echipe pentru cã nu are rãbdarea necesarã. Noi suntem la început de drum. Uite CFR Timişoara ce face dacã i-au revenit jucãtorii adevãraţi”, a spus Sdrobiş. Managerul a afirmat cã nu este deloc surprins de faptul cã Liberty Oradea este lider. “Nu mã impresioneazã deloc aceastã echipã. Cu siguranţã trage pentru FC Bihor sau Satu Mare, pe mine mã intereseazã ce face echipa mea. Mã bucur cã şi-a revenit Bãdoiu, chiar dacã nu face faţã unui meci de 90 de minute pentru cã vine dupã o accidentare lungã”. Oficialul Jiului spune cã este mulţumit de faptul cã Pintilii s-a reintegrat în echipã : “ Pintilii este pe drumul cel bun şi avem în continuare pentru el oferte din strãinãtate”. Managerul din Vale spune cã toţi jucãtorii aduşi în aceastã varã vor prinde postul de titular. “ O sã joace toţi prin rotaţie pentru cã nu am de gând sã-i ţin la naftalinã” În altã ordine de idei, jucãtorii Jiului vor încasa aproximativ 1.200 de euro pentru cele 8 puncte luate de la începerea sezonului. “ Sunt prime de joc modeste ca pentru liga a doua, dar meritã banii”.
Sâmbãtã, în liga a doua va avea loc o nouã etapã. Jiul Petroşani va evolua, în deplasare, la Liberty Salonta. “ E un meci greu, dar trebuie sã-l câştigãm. Nu mã impresioneazã pe mine cã Salonta este pe primul loc în clasament. Noi eram acum pe locul al doilea dacã nu porneam cu penalizarea de cinci puncte”, a spus Ioan Sdrobiş. Cealaltã reprezentantã. Minerul Lupeni va juca, tot în deplasare, la Reşiţa, dar iatã programul complet la rundei care va începe la ora 11:00.
Etapa a cincea SERIA 2:
IND SÂRMEI C Turzii - FC 2005 Piteşti
Arbitru: Martis Marius (FOCŞANI)
A1: Roşu Dan (BUCUREŞTI)
A2: Stãnescu Florin (BUCUREŞTI)
R: Mocean Gabriel (C.Turzii)
Obs: Szilaghi Ştefan (Satu Mare)
Farcaş Gheorghe (Bucureşti)
GAZ METAN Mediaş - CORVINUL Hunedoara
A: Ştefãnuţi Claudiu (BISTRIŢA)
A1: Avram Valentin (BUCUREŞTI)
A2: Matei Doru (TG MUREŞ)
R: Lungu Marius (Sibiu)
Obs: Crângaşu Silviu (Ploieşti)
LIBERTY Oradea - JIUL Petroşani
Teren: Municipal din Salonta
A: Drãgãnescu Mugurel (BREAZA)
A1: Crângaşu Eduard (PLOIEŞTI)
A2: Borcan Ionuţ (PLOIEŞTI)
R: Danşa Ciprian (Oradea)
Obs: Naste Dorin (Tg.Mureş)
MUREŞUL Deva - UNIREA Alba Iulia
A: Igna Valentin (TIMIŞOARA)
A1: Dan Gabriel (TIMIŞOARA)
A2: Fodor Joszef (OD SECUIESC)
R: Fãniţã Constantin (Timişoara)
Obs: Popa Vasile (Bistriţa)
CFR Timişoara - ARIEŞUL Turda
A: Unimatan Paul (ZALÃU)
A1: Barjac Gabriel (ZALÃU)
A2: Tripa Claudiu (ARAD)
R: Uihely Ludovic (Lugoj)
Obs: Vancea Valer (Oradea)
FC Caracal - FC Târgovişte
A: Neagu Ionuţ (PLOIEŞTI)
A1: Radu Iulian (BUCUREŞTI)
A2: Constantin Marius (BUCUREŞTI)
R: Dumitrica Omer (Craiova)
Obs: Cataros Bratu (Cãlãraşi)
CSM Râmnicu Vâlcea - BIHORUL Oradea se disputã pe data de 16 septembrie 2007 ora 11.00
A: Vadan Mugurel (BUCUREŞTI)
A1: Bostina Valeriu (BUCUREŞTI)
A2: Vlad Dragoş (Târgovişte)
R: Buşi Cãtãlin (Rm.Vâlcea)
Obs: Rãmureanu Adrian (Bucureşti)
FCM Reşiţa - MINERUL Lupeni
A: Marcu Florin (ORADEA)
A1: Marchiş Dan (BAIA MARE)
A2: Udrea Lorin (TG JIU)
R: Corocan Cosmin (Reşiţa)
Obs: Leşeanu Viorel (Giurgiu)
DROBETA Turnu Severin - POLITEHNICA Timişoara II
A: Prodan Mihai (SATU MARE)
A1: Stroe Gabriel (PITEŞTI)
A2: Voicu Anghel (PITEŞTI)
R: Vilceanu Cristian (Tr.Severin)
Obs: Cocoş Adrian (Reşiţa)
Arbitrii, anunţaţi cu 24 de ore înainte de meciuri
Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin , a hotãrât ca numele arbitrilor din liga l sã nu mai fie fãcute publice decât cu 24 de ore înainte de disputarea partidelor, pentru a-i proteja pe aceştia de presiunile care ar putea fi fãcute de conducãtorii de cluburi.
“De acum înainte vom anunţa arbitrii doar cu 24 de ore înainte de meciuri. Aceastã decizie îmi aparţine în totalitate şi am luat-o pentru a-i proteja de posibilele presiunii pe care unii conducãtori de cluburi ar încerca sã le facã înainte de disputarea partidelor. În acest fel, mai eliminãm din presiunea de pe umerii unor arbitri şi, dupã ultimele evenimente, cred cã este o mãsurã normalã”, a declarat Gheorghe Constantin. Decizia lui Constantin a stârnit rumoare printre preşedinţii cluburilor din liga l, care nu sunt de acord cu hotãrârea luatã.